A tous mes amis, je vous aime, je dois partir.
Pana la urma cam asta e diferenta intre rockeri si metalisti. Primii sunt oarecum penibili cu muzica lor puerila. Metalul este altceva, este jocul celor mari, The Big Game, The Big League, Big Boys Arena. Este vorba evident despre rockul asta care ii face pe unii sa se creada speciali numai pentru ca asculta Red Hot Chily Peppers, este rockul ala numit indie. Pana si John Frusciante si-a dat seama cat de penibil este ceea ce canta si a aparasit formatia.
Dave Mustaine killed that shit
A tout le monde
Come on over and do the twist
Clasa a X, optiuni muzicale neclare, undeva intre Bug Mafia si Sepultura. In clasa vine Mirela, ramasa repetenta. Ea mare rockerita, asa se prezenta. Brusc decide ca viata de panarama e mai cool decat aia de rockerita si se decide sa faca o donatie. Toate casetele ei cu roacheri le imparte colegilor. Eu sunt si vecin cu ea asa ca pentru mine a pastrat ceea ce era mai bun: Nirvana. Pe langa primesc si o caseta cu Motorhead. Ce tare, brusc devin roacar si renunt la hip-hop. Ma duc acasa si bag Nirvana, over and over again. Ma duc la tara la bunici, acolo dau peste alti roacari, mai mari la varsta. Le spun cine sunt si cum sunt. De acum inainte eu nu mai sunt Rapperu’ (asa ma stiau ei), de acum inainte sunt roacher. Bun, ia de la noi niste Exodus si Slayer, casete trase destul de prost. Ajung inapoi acasa, bag Exodus si Slayer, nu prea ma incanta si raman tot la Nirvana. Pe atunci nu exista internet, nu stiam ce e ala rock sau ce e ala metal. Pentru mine toti erau la fel. Era cool, era fain atunci, lumea ma stia de rocker. Colegul meu Bogdan era mai trendy, baga Sepultura si alte metale grele. Prin clasa a XII incep usor usor cu techno, ma prinde, era houseul de inceput cu alde DJ Quicksilver, Africa Bam Baata, Armand Van Helden, DJ Tonka, Moby, Chemical Brothers sau Fatboy Slim. Tot atunci ascultasem pentru prima data si ma indragostisem de Autechre, SeeFeel sau Aphex Twin (I will eat your soul, remember? :d).
Era nasol fara internet, nu aveam decat MTV si VIVA, acolo vedeam mereu Nirvana, cel mai nasol era cand nu prindeam melodia de la inceput. Sau prindeam doar sfarsitul. Acum am internet si pot sa vad tot ceea ce imi facea placere inainte. Atunci ascultam Nirvana si totul era ok. Ma bucuram ca puteam asculta Aneurysm, melodie pe care nu o aveam pe caseta. inca imi place si acum:
Văru Ilie
Futuz morţî mătii, futuţ cruşia mătii, te izghesc în pământ di fieţi, dă fă hainili, îmi fac schuiri din coastele tale
Google, Apple, Microsoft
Mi-as dori un OS online. Adica ai un pc, mii de giga de hard, memorie sau procesoare, ci un simpluc pc cu care sa ta poti conecya la net. Asa deci, il conectezi la net, el are doar o mica plicatie care sa iti permita aceasta conexiune. Duipa ce s-a conectat la net incarca un OS care se afla undeva pe un server. Tot pe server ai si un cont cu un profil de utilizator. Acolo iti tii muzica, pozele, docmunetele tot ce trebuie, un profil online. Totul contra unei sume de bani. Ar fi misto.
Hai sa ne dam intelectuali
Cica Florin Salam participa la preselectia pentru Eurovision. Bun, sau dupa cum ar spune Mircea Badea , asa, si? Astia de la Jurnalul National se dau interesanti si se apuca sa scrie ca vai, ce nasol e ca un manelist participa la preselectie. In primul rand, ca sa critici un manelist tu insuti trebuie sa fii un om foarte cult, citit si mai ales ganditor, trebuie sa ai un sistem de gandire propriu, o filosofie proprie care sa fie recunoscuta ca atare. Dar e cam absurd sa fii ganditor si sa muncesti ca ziarist, nu? Ca sa te apuci sa critici trebuie sa fii un om cu simturile rafinate, sa fii talentat si sa fii cultivat, dar e cam greu sa faci asta cand originile tale sunt proletare.
In fine, articolul cretineilor de la Jurnalul National se inscrie in campania lor, Miscarea de Rezistenta, campanie cu care vor sa trateze tarele poporului roman, asa ca se apuca sa rada de unul si de altul, nedandu-si seama cat sunt de penibili. Oare n-ar merita sa scrie Luni un articol despre asta, despre cum seful lor, redactorul sef Marius Tuca intelege sa faca jurnalism? Dar evident, ceea ce face Tuca e business, e jurnalism, ceea ce face Salam e pudibonderie, e aproape un sacrilegiu. Dar dupa cum se stie, jurnalistii romani sunt cel putin retardati si nu isi vor da seama de penibilitatea pe care o accepta. Asa ca idee, stiu din surse sigure ca Felix cumpara oameni, a incercat asta cu Cristian Preda acum cativa ani, dupa cum s-a destainuit acesta unor apropiati.
Le grand emprunt
Francezii sunt smecheri, Sarkozy are coaie, are viziune, desi e mic de statura. Pe scurt ce vrea. Sa se imprumute fro 60 de miliarde de Euro, bani pe care sa ii bage in domenii care momentan nu produc mare lucru. De exemplu, 11 miliarde in Educatie si Formare, fro 7 miliarde in cercetare, fro 3 miliarde in inreprinderi mici si mijlocii, si alte miliarde in dezvoltare durabila (energii regenerabile, transport public durabil, energie nucleara etc). Asta fac francezii pe timp de criza si spera sa aiba succes. Si de ce n-ar avea din moment baga atatia bani. Noi suntem romani, inca mai avem de incasat niste bani de la FMI pe care sa-i bagam in pensii si salarii. Tanasescu de la FMI cica o sa ajungem la o datorie externa de-o sa ne cacam pe noi de frica numai cand o citim. Ce investitii, prostii, conteaza ca nu avem nici macar o facultate in primele 500 din lume? Sau ca ne-am facut cercetarea frange (ciucuri cum ar veni in franceza)? Ceausescu era prost, a facut institute pe care le-am demolat ca aveam nevoie de pamant sa construim mizerii cu multe etaje, am taiat livezi de caisi sa construim rezidentiale peste. Suntem dastepti.
‘ai de pula noastra si datoria externa care cf. lui Tanasescu va ajunge la sfarsitul anului la fro 43 de Miliarde de Euro trebuie platita. De cine? De prostii care contribuie la buget.
Ihr Land ist schon.
Incet dar sigur, invatam germana, pas cu pas. De saptamana viitoare incepem cursurile, la Fidez, 510 RON. Ceva ceva mai stim, ne trebuie in schimb baza, fonetica si gramatica, nu-i greu, e simplu, am vazut azi pe net. Dupa doua luni de curs speram sa putem merge inainte singuri. Nu ne trebuie decat un dictionar, avem baza ne mai trebuie vocabular. Oricum citim zilnic sau aproape zilnic FAZ, cate un articol. Mai nou ascultam si radio in germana, nu mult, 5 minute pe zi, exact cate ne ia sa citim un articol din FAZ. Germana e faina, ne fascineaza, nu numai limba ci si oamenii. Stim si noi cativa de la serviciu, vorbim cu ei prin telefon, sunt ok, unii sunt enervanti, altii te binedispun. Trasatura comuna: sunt prietenosi.
Am fi vrut un profesor particular dar nu am gasit unul ieftin, ei sunt scumpi. De la 20 de lei ora, enorm pentru situatia in care ne aflam. Vrem in februarie alte cursuri, retele de calculatoare, Cisco, de data asta speram sa ne ajute. Planul nostru prinde contur, aici e rau.
Ascultam Viorel de la Constanta si ne aducem aminte de vremurile petrecute in tigania din Rosiori. Acolo era mereu chef si scandal. Era misto, nu ne plictiseam, muzica, mascati, politie, trenuri oprite, barbut. Dupa Revolutie ursarii au plecta in Germania, s-au intors dupa 3-4 ani cu Ford Scorpio, druje, sabii ninja, walkmanuri, chestii complet straine pentru noi. Ursarii reintorsi vorbeau germana, ne placea cand vorbeau intre ei in germana, de fapt nu ne dadeam seama cand e germana si cand e tiganeasca. Timpul a trecut, acum sunt la bulau sau au palate in parcul central al orasului.
Auf Wiedersehen und Guten Abend!
Cand faci sport incalzirea este obligatorie
Cel putin 10 minute. Altfel…o belesti.
Martea trecuta plec la antranament, ajung tarziu si nu mai prind incalzirea. Intru direct in sparring. Dupa 3 adversari la al patrulea imi sucesc gatul. Ma retrag, fac dus si plec acasa. Pe la 12 noaptea ma apuca duerile care nu ma lasa sa dorm. Ma trezesc dimineata turmentat si iau drumul doctorului de familie. Asta imi da o trimitere la Insitutul National de Recuperare Medicala. Gatul ma doare ingrozitor, nu exista nicio pozitie care sa imi fie comoda, oricum as sta ma doare. Ajung la spital iar doctorul pune diagnosticul: torticolis. Buuuun. Tratament: Coxtral (miorelaxant), masaj cervical, stimulare musculara cu unde electrice, masaj cu Diclofenac (gel) si ultrasunete si expunere la unde scurte. Ma duc la masaj, e ok, nenea se pricepe, as vrea sa ii dau si lui ceva bacsis dar nu pot, sunt paralizat mental. Mai departe merg la stimulare musculara cu unde electrice. O tanti imi pune niste electrozi pe spate si da drumul a dracie. Electrozii aia ma ard si ma ustura de nu mai pot dar rezist. Pe urma ultrasunete. Tanti imi da cu gel si pe urma cu un aparat cu ultrasunete, este ok. Dupa ma duce la unde scurte, un aparat care se pune la locul unde te doare si astepti 10 minute. Termin tratamentul si ma duc acasa, am concediu medical trei zile. Durerile ma omoara si nu ma gandesc la nimic altceva decat ca iar nu o sa pot dormi noaptea. Am dreptate, durerea este insuportabila, ma ucide. Gasesc o pozitie confortabila, e ok, dorm 30 de minute numai ca in somn ma misc si cum m-am miscat simt iar cutite. Dureaza inca 30 de minute sa gasesc o poztie in care sa pot sa dorm dupa care ciclul se reaia. A doua zi ma duc la doctor sa imi dea concediu. Durerea m-a mai lasat dar tot ma doare rau. Doctorul imi da o veste buna. Durerea va disparea in aproximativ trei saptamani. Mortii ma’sii in gat, asta mai imi trebuia. In trei luni de cand fac Jiu Jitsu Brazilian m-am ales cu buzele sparte de 4 ori, un ochi vanat, ligamentele inflamate de la genunchil drept ce evoluau spre tendinita (pauza 1 saptamana) si o mica luxatie a antebratului la nivelul umarului (out 2 saptamani). Zambesc amar. Imi urmez tratamentul care da roade. Sambata deja ma simt mai bine, pot sa intorc capul, de aceea ma duc la patinaj. Acolo e misto, beau un vin fiert, intru pe geata, patinez, doua ore 15 lei, cad de trei ori in cot, suficient cat sa mi se umfle cat o gogoasa. Suntem mai multi, plecam in centru, bem iar vin fiert dupa care ne indreptam spre casa. Acasa ma pun cu Anisor la ascultat muzica si palavragit. El bea vin, eu le combin, termin whiskeyul de la Revelion, beau niste Cinzano, nu imiplace, dupa care o dau pe visinata. Pun manele, lui Anisor nu-i plac, ii pun unele mai vechi dar misto, rade, bag Michael Jackson, el nu stie ca 1992 a fost in Romania in unul dintre cele mai frumoase concerte din turneul Dangerous (albumul aparuse in ‘91). Mai bag si niste muzica populara, Maria Dragan, Floarea Calota, Tudor Heica, Emil Gavris, Ion Albesteanu. Bem in continuare, eu am uitat ca ma doare gatul. La cinci dimineata se termina paranghelia. Plecam la culcare. Eu ma duc la baie si ma tund, dupa care fac dus, la 5 dimineata. La 10 ma trezesc, mi-e rau, ma doare gatul si mai rau decat atat ma doare si capul. Dpa amiaza dorm si imi trece durerea de cap, gatul ramane in continuare, mai am doua saptamani…
Batranii din Romania sunt abuzati
Ca aici. In primul rand trece strada prin loc nepermis, apoi refuza sa se legitimeze. Frumos, dar nu mai bine il calca o masina, asta asa sa se invete minte. Bosorogii astia devin din ce in ce mai enervanti. Cum pula mea sa mearga tara asta cum trebuie cand cersetorii pensionari (care sunt si cei mai aprigi critici ai moravurilor sociatatii) nu respecta niste reguli elementare?
De aia e bun um model chinez. Pai handicapatul ala nu trebuia amendat, trebuia bagat la inchisoare vreo 6 luni, sa se invete minte sa mai fie smecher. Pai sa zicem ca il lovea o masina, ce se intampla? Im primul rand salvare, spital, ATI (daca era nevoie), convalescenta, medicamente. Din cauza prostului niste costuri suplimentare la bugetul suportate de societate.
Pensionarul care a depasit 60 de ani este inutil. In primul rand consuma resurse fara a mai produce ceva. In al doilea rand este urat cu spume, in al treilea rand este enervant ca sta la cozi, in al patrulea rand umbla toata ziua cu RATBul de parca i l-a cumparat ma’sa numai pentru el, in al cincilea rand se plange toata ziua ca este sarac si n-are bani, in al saselea rand are drept de vot si voteaza cu curul, in al saptelea rand este murdar si nespalat, in al optulea rand este bisericos nevoie mare si asta pana cand ajunge in ziua in care o mierleste si vede cu nu exista cristosi, dumnezei si sfinti. Un pensionar ajuns la 65 de ani ar trebui sa fie fericit ca a prins varsta aia si sa moara bucuros.
Cum ar trebui trataţi drogălăii
Ca în China tată. Dacă eşti retardat şi te apuci de prostii ia stai matale doi ani într-un centru de reabilitare, că aşa fac chinezii. Chiar şi o tigară dacă ai fumat tot doi ani stai, aşa ca să te înveţi minte. Ăştia o ard acuma că vezi doamne, bulangii care se droghează trebuie trataţi mai uman, dar cu asemenea animale nu se poate discuta. Că cică trebuie să le dai medicamente dacă sunt în sevraj, să îi tratezi dacă sunt bolnavi, etc.
În China e mai simplu şi dependenţa chiar trece. După doi ani de reabilitare a la China cred că îţi trece orice dorinţă de a mai face prostii. De exemplu, la chineji, dacă ai ajuns într-un centru de reabilitare ai toate şansele să te laşi pentru că acolo dacă intri în sevraj gardienii nu îţi dau medicamente substitut ci îţi aruncă o galeată de apă rece în cap. Dacă eşti bolnav nu vei primi asistenţă medicală pentru că nu meriţi. Dacă ai bunăvoinţa să crăpi, mai bine, a mai murit un drogălău. Acolo munceşti doi ani de zile în fabrică moca, fără să fii plătit că şi aşa trebuie să-ţi câştigi cumva dreptul la supa de varză pe care o consumi acolo.
Aşa se face treaba, nu ca la noi cu poveşti lacrimogene cum că drogaţii sunt stigmatizaţi, că le este greu să se integreze în societate, că nu îi angajează nimeni. Tată, dacă ai ales să-ţi fuţi viaţa în halul ăsta nu te mai plânge. Când bagi în tine fel şi fel de căcaturi şi te simţi bine nu mai ai nevoie de ajutor, ai nevoie de ajutor doar atunci când nu mai ai bani şi prieteni. Păi dracu să te ia, cine te-a pus să te droghezi.
Aşa ar trebui trataţi drogaţii şi în România. Traficantul să fie condamnat la moarte iar consumatorul care vrea să fie reabilitat să fie băgat într-un centru, unde să primească electroşocuri în loc de ţigări, apă rece peste bot în loc de medicamnete şi să presteze şi ceva muncă patriotică în câmpia Bărăganului.
Treaba nu devine după facultăţi
În Elveţia e mişto. Acolo lumea are bani, are case, are maşini, oamenii sunt fericiţi. Şi dacă vrei şi tu să fii fericit acolo nu poţi pentru că elveţienii sunt un popor şmecer. Nu sunt membri UE deci iţi trebuie viză. Ajungi acolo dar nu poţi sta mai mult de trei luni. Ei nu vor imigranţi. Ei nu vor români, bulgari, albanezi si arabi. Ei vor oameni supracalificaţi. Ca să poţ munci acolo îţi trebuie un fel de viză specială pe care o obţine firma pentru tine. Acolo nu merge cu ‘lasă bă, să mă văd ajuns acolo şi pe urmă îmi găsesc eu ceva’. Ca să fii sigur iţi trebuie un contract de muncă semnat în prealabil. Acum, ca să vezi ce înseamnă să fii român. Eleveţianul, ca să te angajeze trebuie să depună nişte acte la Oficiul lor de muncă, acte din care să reiasă că pentru jobul ăla nu s-a găsit niciun eleveţian si niciun european şi tocmai de aia te-au ales pe tine român să munceşti pentru ei.
Elveţienii lucrează fain. Ei nu recunosc diplomele românilor aşa că poţi să te ştergi cu ele la cur, acolo nu au nicio valoare. Daca ai un câine gălăgios şi vrei să închiriezi un apartament in Berna nu o să poţi pentru că deranjează. Poţi avea câine gălăgios numai dacă eşti proprietar. Elveţienii se protejează de tot ceea ce este străin, de aia nu vor imigranţi. Vrei cetăţenie? Aştepţi frumos 12 ani şi mai vorbim. Vrei drept de rezidenţă permanentă? I-al, asta dacă reuşeşti să stai acolo 5 ani cu contracte de tipul celui de mai sus şi dacă reuşeşti să ai un cazier curat. Ai călcat în străchini, bâşti afară din CH, noi nu vrem scandalagii şi nici infractori. Eşti român? E nasol. Eşti german sau francez? Aşa mai merge. Asta e UE. Sunt şmecherii şi proştii.
Pe mine, ca posibil imigrant m-au cam descurajat. Nu-i nimic, mergem mai departe,mai avem Jărmania, Francia, Luxemburg, Belgia şi poate Danezia.
Pentru intelectualii de apartament
Pentru ca azi m-ai făcut să mă simt aiurea prin replicile tale de doi lei şi pentru că tu ai început. Pentru faptul că nu-ţi vezi lungul nasului şi te dai mai mare decât eşti. Pentru faptul că nu ai avut decât trei prieteni dintre care unul s-a sinucis după ce a ucis o fată nevinovată, pentru că eşti incapabil să socializezi cu cineva în afară de tomberoane, losere ia şi ascultă:
Relativism si libertate
Care este de fapt problema antimanelistilor? Pana la urma nu-i treaba magarului de unde beau oile apa sai mai direct spus cainele moare de drum lung…
Ca simplu observator al obiceiurilor culturale ale romanilor am remarcat ca antimanelistii se confunda cu habotnicii practicanti ortodocsi care-si dau duhul pe la diferite procesiuni religioase. Ambelor categorii le poti demonstra eroarea fundamentala de gandire in care se afla pentru a observa cum si antimenelistii si credinciosii se intorc la locul comun si plin de clisee pe care il populeaza fara a gandi o clipa ca s-ar putea sa se insele.
Logica antimanelistilor este una simplista, vad in alb si negru, nuantele nu exista, ceilalti nu exista, exista doar ei. Pentru ei, libertatea umana este libertatea de a alege intre rock, house, punk sau pop. Unul din cliseele des folosite impotriva manelistilor este acela ca sunt inculti, in comparatie cu ei care sunt oameni cititi. Tocmai faptul ca sunt oameni cititi ar trebui sa ii faca sa inteleaga pe deplin conceptul de libertate. Ar trebui sa gandeasca simplu ca ei pot asculta liberi genul de muzica pe care-l prefera datorita faptului ca pana acum nu a indraznit si nu a venit nimeni sa le interzica acest lucru sau, mai rau, sa le doreasca moartea. Intrebarea legitima este de ce vor antimanelistii sa procedeze astfel cu manelistii? Free to choose, liber de orice constrangere sa alegi ceea ce vrei sa faci, sa asculti, sa mananci, sa porti, asta este genul de libertate pe antimanelistii nu il inteleg.
Existenta manelelor are si o ratiune economica. Din perspectiva celui mai pur liberalism, pe o piata libera este loc pentru orice produs si orice serviciu care se cere. Evolutia sociala are la baza aceasta piata libera, indivizii fiind liberi sa creeze si sa achizitioneze produse si servicii. In lipsa acestei libertati, in conditiile in care cineva impune din afara pietei libere ce sa se consume si ce sa se produca, oamenii devin limitati, constransi sa se dezvolte in interiorul anumitor regului ceea ce nu are cum sa duca la progres social.
In fond, crtica manelelor este indreptatita, insa cand o facem nu trebuie sa ne lasam pacaliti de aparenta facilitate a acestui demers. Inainte sa criticam trebuie sa intelegem exact ceea ce se intampla, nu putem vorbi din auzite sau din povesti. Ca sa poti critica manelismul trebuie sa fii pregatit, pentru ca odata cu manelismul vin o intreaga serie de probleme conexe. Singura critica de substanta pe care o poti face manelistilor este cea din perspectiva conservatoare. Celelate critici, facute de cele mai multe ori de rockeri vamaioti consumatori de distractii standard si adepti ai nonconformismului la pet (dupa cum spune un notoriu stangist radicalizat) sunt false.
Disparitia marilor meta naratiuni a dus la instaurarea relativismului in modul de gandire si de actiune al oamenilor. Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie a devenit regula dupa care vietuim.
Penibilii de la Radio Guerilla
Ăia de la Radio Guerilla spun că sunt nişaţi şi că se adresează oamenilor cu un nivel de cultură elevat. Tâmpenia asta ma face să râd pentru că orice fraier care ascultă mai mult de o oră Radio Guerilla îşi va da seama că e fraier, evident.
Era mai demult un bloagăr care bâiguise ceva despre Radio Guerilla dar analiza pe care o făcea el era destul de cretină. Cică muzica de la RG e un brit-pop fără suflet. Ne laşi…şi cum se aude muzica aia cu suflet. Vrei muzică cu suflet? Ascultă aici. Mă rog, mai avea şi dreptate când zicea că nu işi merită numele că un radio de guerillă ar da ceva mai cool decât muzică meinstrim.
În fine, că mă deranjează pe mine e că din când in când mai pun şi ceva hip hop, dar în prostia lor aia fără margini, în loc să dea hip hop adevărat ei dau Fat Joe sau P. Diddy. Căcatul ăsta e ca şi cum ai da Britney Spears sau Heaven în pula mea. Vreţi să fiţi number one în şmecherie păi bulangiştilor băgaţi ceva classic, un NWA, un Public Enemy, un DAS EFX nu Kanye West.
Ca şi în cazul clubului unde merg retarzii ăia hipsteri şi în cazul RG dacă prin cine ştie ce minune cerească Che Guevara ar învia cu siguranţă s-ar pişa pe RG după care i-ar da foc.
La teatru
Pula mea, n-am ce face si ma duc la teatru, deşi ştiam că o să fie plictiseala dăpă lume. Acum, ce nu mi-a plăcut mie acolo. În primul rând piesa nu a început la 7 cum era trecut pe bilet ci pe la 7 şi 15 ceea ce m-a enervat maxim. Dacă nici ăştia culţii nu se pot ţine de cuvânt, ce pretenţie să mai am la maneliştii mei? Apoi începe piesa, una istorică, şi-o lălăie ăia pe acolo, şi se tânguie (asta mă seaca profund, cum se miorlăie şi cum lungesc vorba aşa aiurea) de nu ştiam ce să mai fac şi nici nu a durat trei ore-n căcat.
Pe urmă, ce cariciu’ meu aplaudă ăia de nu mai termină minute în şir, ce mare lucru au făcut actorii ăia? Au salvat vreo viaţă? Au scos economia din criză? Au găsit leac împotriva la cancer? Ca să nu mai pomenesc că s-au ridicat şi în picioare de îmi venea să mi ţi-i iau la karate pe toţi penibilii iubitori de artă.
Of, cultura curului….
Poate ar trebui să ne aducem aminte că trăim în România şi aici nici teatrul nu este ceea ce ar trebui să fie.
Cum arata
Waterboardingul a declansat un imens scandal in toata lumea cand s-a dovedit ca americanii au foslosit aceasta tehnica la interogatoriile arabilor suspecti de terorism. Fiind considerata o forma de tortura majoritatea organizatiilor neguvernamentale dar si mare parte din societatea civila americana au protestat. Torurarea detinutilor si umilirea acestora a dus la celebra decapitare a lui Nick Berg de catre Abbu Mussab Al Zarqawi.
Necklacingul, folosit de negrii din Africa de Sud impotriva celor care colaborau cu albii, arata cam asa:
Am decis sa scot poza ca arata naspa
O superioaritate imaginară
Nu pot să îmi explic un lucru evident. De ce roacării, hipsetrii şi ceilalţi sunt incapabili să îşi dea seama de ridicolul în care se află. Pe de o parte îi critică pe menelişii şi nu numai pe ei numindu-i proşti, inculţi, handicapaţi, cretini iar pe de altă parte dau greş când trebuie să explice, prin discurs şi comportament, de ce le sunt superiori acestora din urmă. Ei cred că în virtutea inteligenţei şi a deşteptăciunii care îi caracterizează înţeleg mult mai bine anumite lucruri. De exemplu libertatea. Un roacher-hipster îţi va spune că el ştie ce e libertatea şi poate avea un discurs coerent pe baza acestui concept filosofic din cel puţin două motive. Primul ar fi structura lui spirituală, mult mai permeabilă la filosofie faţă de spiritul grobian al manelistului. Al doilea motiv îl reprezintă cele câteva lecturi filosofice pe care roacherul le are şi care îi oferă un fel de expertiză pe subiect. Înarmat cu astfel de idei şi în virtutea statutului de roacher-hipster-alternativist-indie roacherul va purcede la a-i injura şi caracteriza pe manelişti în fel şi chip aruncându-le în faţă două citate şi trei exemple prin care demonstrează fără tagadă şi de fiecare dată că rockul e mişto iar maneaua e naşpa . Cam ăsta e materialul din care sunt făcuţi roachăr-hipsterii, jemanfişismul pe care îl exhibă faţă de tot ceea nu se ridică la nivelul lor.
Iar dacă pe lumea asta vreodată vreun roacher-hipster va avea curajul să critice în vreun fel muzica de mai jos eu însumi mă voi teleporta lângă el şi-i voi trage un jet de spay paralizant în bot:
De la Dan le sac pana la Jason Mraz prin Desmond Dekker
E un traseu foarte ciudat si foarte greu de gasit. Am plecat de la Thou Shalt always kill al lui Dan le sac si am ajuns la Jason Mraz prin Desmond Dekker:
Inţelepciune orientală
Cand eram mic şi neştiutor vedeam munţii ca munţi şi apele ca ape. Apoi am crescut, m-am dezvoltat şi am învăţat şi nu am mai văzut munţii ca munţi şi apele ca ape. La bătrâneţe, când am ajuns un mare înţelept şi am învăţat tot ceea ce se putea învăţa am văzut din nou munţii ca munţi şi apele ca ape.
Concluzia: nimic nu-i prea complicat şi totul are un sens. Nu trebuie să cauţi înţelesuri ascunse acolo unde nu sunt şi nu trebuie sa interpretezi ceea ce nu poate fi interpretat.
Despre tenişi
Nu suport să văd toţi pokemonii încălţaţi în tenişi, urăsc asta. Tenişii nu sunt pentru toţi, tenişii sunt pentru cei care ştiu să-i poarte. Altfel, când văd tenişi la roacări în picioare mă apucă boala, nu ştiu de ce dar mă simt violat, roacării nu au niciun drept să poarte tenişi. Tenişii au fost făcuţi prima dată de Converse, o fabrică de pantofi şi erau dedicaţi basketbaliştilor, nu a prins foarte tare moda la ei dar tenişii au ajuns cunoscuţi datorită lui Chuck Tazlor, basketbalist. Nu ştiu cum tenişii au ajuns de la basketbalişti la roacări. În mod normal, toată lumea ar putea să poarte tenişi mai puţin roacării, roacării paortă bocanci, fie iarnă, fie vară ei poartă bocanci.
Dacă e să o luăm logic tenişii se potrivesc mai repede rapperilor decât roacherilor. Demonstraţia este următoarea. Cei mai buni basketbalişti sunt negri (Jordan, Bryant, O’Neal, Johnson), negri ascultă hip-hop deci hip hoperii sunt indreptăţiţi să poarte tenişi.
Q.E.D
Later Edit:
Deşi îmi este ruşine să mai port tenişi de când oameni care nu merită au confiscat acest tip de încălţăminte (adică nu pot purta aceeaşi pereche de tenişi pe care o poartă rocărul de lângă mine, aş fi penibil), am făcut un efort şi mi-am cumpărat şi eu unii din Cora la 30 de lei, sunt albi, cu o dungă roşie şi mi se potrivesc de minune.
Am auzit că un prieten de-al meu şi-a achiziţionat şi el o pereche de baskeţi pe care a plătit vreo 170 de lei…cât snobism.
Ca să vezi că lumea teatrului e meschină şi tembelă
Când am scris că cei care merg la teatru sunt snobi unii m-au luat la karate că sunt bou, prost şi incult. Ieri aflu din Evenimentul Zilei un lucru care mi-a reconfirmat credinţa că teatrul, cu tot ceea ce se întâmplă în jurul lui, este una dintre cele mai nefolositoare chestii pe care mintea umană, într-un moment de lene şi exces de prostie a inventat-o.
Să vedem care-i buba. Marie France, fata lui Eugen Ionescu, marele dramaturg român cică, nu mai vrea ca piesele de teatru ale tatălui ei să mai fie jucate în limba română, din ceea ce spune ea reieşind că îi urăşte de moarte pe români. Acum arta se presupune că ar fi un lucru ce ţine de sensibilitate, ea întruchipează dezvoltarea spiritului uman, reprezintă zenitul evoluţiei umane când colo ce să vezi, o nebună care nu mai are chef ca piesele tatălui ei, născut totuşi în România, să fie jucate în limba română. Atunci eu de ce să mai merg la teatru? Sper ca lumea să înţeleagă faptul că eu nu vreau să fac partea din lumea asta meschină şi penibilă a aşa-zişilor iubitori de artă. Punct.
De ce nu citesc
Nu citesc pentru că nu am timp, de fapt de citit citesc dar nu cărţi. Am citit la timpul meu dar acum mi se pare o mare pierdere de timp să citeşti cărţi, cu atât mai mult beletristică. Singurele cărţi care ar trebui citite şi care merită citite sunt cele care îţi oferă o informaţie, cum ar fi cele de teorie, literatura nu te ajuta la nimic.
Teoria mea
Lumea citeşte din snobism, 99% din cei care citesc o fac din snobism, au auzit ei că e bine să citeşti (dacă citeşti lumea o să te creadă cult, o să se uite la tine ca la un iluminat) şi s-au apucta de citit. Asta ca să nu mai spun că e la modă să citeşti doar anumiţi scriitori. De exemplu acum câţiva ani era la modă să citeşti Paolo Coelho, dacă nu ai citit Coelho eşt prost, asta până când au apărut alţii care se credeau mai sofisticaţi şi care citeau cărţi gen Maestrul şi margareta de Bukovski. Ei bine aceştia din urmă, în snobismul lor, îi considerau snobi pe cei care citeau Coelho, scriitor pe care primii îl considerau prea facil. Treaba cu scriitorii e clară, eşti mare şi tare nu pentru că ai valoare ci pentru că eşti marketat aşa cum trebuie şi mai ales pentru că nişte critici literari ţi-au fost favorabili (despre criticii literari şi criticii de artă în alt post). Astfel dacă marele critic X a spus că o carte este bună şi merită citită pui mâna şi o citeşti şi chiar dacă nu te-a impresionat tu tot o să o lauzi în cercul tău de prieteni, doar nu vrei să ai o părere contrară marelui critic.
Nu citesc literatură pentru că pierd timp preţios, timp în care pot afla lucruri noi pe care nu aş avea cum să le aflu citind nu ştiu ce roman plictisitor a cărui acţiune a avut loc doar în imaginaţia unui “scriitor” obscur ajuns vedetă în împrejurări favorabile dar la fel de obscure. Suntem, aşa cum spunea un mare filosof francez, Lyotard pe numele lui adevărat, în plină eră postmodernistă, relativistă, eră care se remarcă prin repeziciunea cu care informaţia apare şi dispare. Într-o astfel de perioadă a pierde o săptămână de zile citind o carte este sinucidere curată. Dacă nu reuşeşti să te acomodezi, să asimilezi şi mai ales să filtrezi informaţia care te înconjoară vei ajunge nu numai învechit dar şi incapabil să iei vreo decizie cât de cât justă în ceea ce te priveşte pe tine ca individ.
De când cu internetul, conţinutul (informaţia) nu mai este monopolul unui grup restrâns de oameni, scriitorii tipici în cazul nostru, informaţia a început să apară şi de la oamenii normali, de aceea oricine poate deveni un jurnalist de succes sau un scriitor cunoscut fără să mai fie nevoie de comisioane, linguşeli şi spăgi.
Aşadar, decât sa-mi pierd timpul cu cărţile mai bine mă informez cu privire la ceea ce se întâmplă în realitatea care mă înconjoară.
Despre teatru…ieftin
Nu îmi place să merg la teatru pentru că nu îmi place teatrul. Însuşi cuvântul teatru este un eufemism, este un cuvânt cu încărcătură negativă, de exemplu în “teatru ieftin” sau “a juca teatru“. Am fost de vreo două trei ori la teatru şi pot spune că mi-a ajuns, m-am lecuit, cel puţin ultima piesă m-a plictisit total. 99% din cei care merg la teatru o fac din snobism, adică merg acolo doar pentru că dă bine, doar pentru a-i vedea ceilalţi că au venit şi ei la teatru, nu pentru că le place cu adevărat, sunt interesaţi sau înţeleg ceva. Tocmai de aceea numărul celor care umplu sălile de teatru este relativ mare. Eu vin în ideea că o să mă vezi tu iar tu vii în ideea că o să te vadă altul şi tot aşa până când sala teatrului se umple cu snobi. Mă uitam la Happy Hour unde avea loc un dialog interesant între Honorius Prigoană şi o tanti, actiţă de felul ei, care mai nou juca şi în telenovele. Honorius Prigoană se lăuda că merge des la teatru dar când colo ce să vezi, nu mai ştia cine a jucat în Take, Ianke şi Cadîr ( se vede că am dreptate când îi numesc snobi) la care actriţa lu’ peşte, cu o doză de ironie, îi spunea lui Honorius cum se numeau actorii. Acum, pe actriţa asta cam penibilă în existenţa ei, aş întreba-o ce legătură are teatrul cu telenovelele? Evident că nu va şti să-mi răspundă aşa că o să-i spun eu, telenovelele sunt un teatru ieftin iar teatrul este o telenovelă fără decor.
Altfel, cu ce te poate ajuta teatrul în viaţa de zi cu zi, mai ales că ţie nici nu-ţi place, te duci acolo doar aşa ca să pierzi timpul şi să te dai mare. În loc să pierzi câteva ore aiurea mai bine dormi, faci curat, faci mâncare sau te poţi uita la o telenovelă care oricum este mai la îndemână decât o piesă de teatru şi nici nu costă bani. Ah, am uitat, dacă nu mergi la teatru nu poţi să te dai mare în cercul tău de penibili cu ultima piesă văzută şi eventual cu vreo replică preluată la mâna a paişpea.
L-aş da un sfat celor care se cred interesanţi doar pentru că merg la teatru, dar pentru că blogul meu nu este aşa citit mă rezum doar la a le spune că dacă există pe lumea asta vreo chestie mai aiurea şi mai nefolositoare, aceea este teatrul.
Houserii, mai proşti ca toţi maneliştii şi rockerii la un loc
Există o specie de oameni foarte ciudată. Ea se deosebeşte de ceilalţi oameni ascultători de muzică prin prostia nemărginită de care dau dovadă când li se oferă posibilitatea, prostie egalată doar de mândria tembelă cu care se recomandă de fiecare dată. Este vorba despre houseri, adică indivizii ăia care cred că dacă ascultă zgomotul numit house sunt îndreptăţiţi să-ţi spună că eşti prost şi că n-ai gusturi. În sine, muzica house, făcută de cei mai neinspiraţi oameni pe care evoluţia s-a încăpăţânat să-i lase pe acest loc minunat numit Pământ, nu are nimic special ci doar un sunet repetitiv de tobe peste care mai pui nişte efecte. Houserii sunt deci cei care sunt leşinaţi după aceste bătăi de tobe şi de multe ori sunt confundaţi cu maneliştii din simplul motiv că au la fel de mult gel în păr pe cât şi-ar dori să aibă creier. Pe houseri îi poţi deosebi foarte uşor după ochelarii de soare de care nu se despart nici măcar la duş, de parcă aşa au fost fătaţi. Du-te la un houser şi scuipă-l şi el o să înceapă să plângă, i-ai ochelarii de soare şi o să pornească al treilea război mondial.
În general, houserii nu ştiu de unde se trage acest gen de muzică sau ce îi este specific, nu ştiu cine a pus bazele muzicii electronice şi nici unde a apărut, ştiu în schimb pe de rost playlistul ălora care cică mixează şi ritmul melodiilor. De aici ajungem la dans, care dans te face să te strâmbi de râs. Astfel houserii se adună prin cele mai cool cluburi alături de cei mai cool dj şi încep a dansa, ceea ce e mult spus. Dansul lor este fie o mişcare la fel de repetitivă, ca ritmul, fie o chestie foarte haotică, în care penibilii houseri îşi aruncă mâinile şi picioarele în cele patru direcţii, ceva gen box cu umbra, adică nişte mişcări şi fente care i-ar stârni invidia unui boxer sau chiar unui contorsionist de la circ.
Aşadar aceştia sunt houserii, sunt cei care îţi spun că muzică ta e de căcat iar a lor e cool, sunt ăia care iubesc ceea ce 99% din oamenii normali la cap urăsc, adică basul. Cu cât basul este mai tare cu atât jalnicele fiinţe involuate din oameni sunt mai extaziaţi. Simplu.
